Singur, ratacit ... salbatic

Cum se simte un om cind coinstentizeaza ca tot ceea in ce crede si ce afirma fiind sigur nu este decit o ambitie, idealista si copilareasca creata de gindul existentei idealurilor si spulberata de realitate !?

Singur, ratacit si salbatic... asta daca sa zici in cel mai mic mod posibil. Nu le scoati la ivela pe toate aste si celelalte ducind frica de prosta criticii si batjocura fatarniciei. Simularea intelegerii si compatimirii celor din jur nu este decit o aluzie, nu poti intelege ceea ce nu ai trait, "Am vazut cum se naste un copil, dar nu l-am nascut eu". Presiunea care apare stringe cu puterea ciocanului scapat peste deget... doare, dar nu durerea e culmea, starea de alerta in reactie cu simtul singuratatii e virful. In fuga dupa scapare si alinare orice privire pare un colac de salvare dar in fine rezulta a fi inca o pietricica in buzunarul unui naufragiat, nu e grea... dar sunt multe. Incepind de la dorinta de-a fi altfel dar de-a nu fi diferit se tranfsorma intrun conflic si un barier mintal, nu poti limita imaginatia dar esti limitat fizic si moral, ratacit intre realitate si imaginatie. Si iarasi cauti scapare in cineva care poate te va intelege... parc ai gasit dar... salbatic si fara experienta de simulare a fatarniciei... pierzi... singuratate, mustrari de constiinta si mii de variante alternative a evitarii pierderii, insa... prea tirziu ! Esti altfel decit ceilalti... esti simulant dar o faci in favoare si binele altora, prostie, intelegi dar... "E greu a deveni inger cu minile murdare de singer", deprinderile de ani se fac bine conturate anume aici sau poate deja actioneaza instinctul de aparare si evitare a greselelor din trecut, insa nici astea nu sunt decit povestirile cuiva generate la nivel psihologic pe propria persoana. La asta mai se mai adauga si una din cele mai joase note de autoapreciere si primim rezultatul celor trei cuvinte.