Sunt clipe, atunci cînd nu ajung cuvînte simţi, înţelegi şi vrei dar te temi să recunoşti... Te regăseşti în lucruri de nimic întelegînd cu adevărat de ce ai nevoie dar nu ştii cum să obţii, cînd mergi la contrazicere cu sine însuţi şi conştient greşeşti dar nu te poţi opri. Se vede o singura eşire dar merită să mergi spre ea... eşti orbit de idealuri şi treci pe lîngă realitate ca pe urmă trezindute să realizezi ce am pierdut...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
idealurile sunt si ele o realitate pentru fiecare aparte...ele nu orbesc,spre ele noi tindem...se poate sa se intimple sa gresim si sa tindem spre un ideal de care de fapt nici nu avem nevoie-asta e cel mai dureros.
RăspundețiȘtergereceea ce pierdem tinzind spre ideal...nu stiu daca chiar pierdem,caci tot a fost o experienta, o lectie...si poate eram si fericiti...
Deacord intr-o masura oarecare, dar un ideal de multe ori nu este alt ceva decit o imagine creata undeva in adinc si totul se analizeaza anume in legatura cu ea, si atunci e firesc ca piezi cind nu vrei sa primesti realitatea. Insa ce tine de experiente totul este o experienta iar noi traim urmarile el...
RăspundețiȘtergeree si normal ca fiecare are idealul sau,in asta si consta misterul,...nu vreai sa primeste realitatea ,asta e alegerea fiecarui ,fiecare cu realitatea sa si idealul sau se simte fericit...si experienta si urmarile ei sunt de fapt insusi viata!
RăspundețiȘtergere