O descoperire... un gind pozitiv in potriva la zece negative, un zimbet in locul unui strigat.
Totusi imi sunt stapin al propriei constiinte, nu-mi pot pune limite imaginatii - nu doresc, si nici nimeni nu ma poate impune sa o fac. Straniu si chiar paradoxal am ajuns la momentul cind mi-am dat seama ca sunt inversul omului care ma credeam, sunt mai slab decit ma credeam si asta ma bucura, nu sunt de fier si nici de piatra chiar nici din namol sunt din piese si oase prin care circula singe care se inferbinta foarte repede. Am mai descoperit ca am si inima, este acolo undeva intre piele si oase, uneori o aud, bate - si chiar prea tare dar numi este in puteri sa o controlez, ba chiar din potriva uneori imi place. Ma e ceva, nu e o descoperire e mai degraba ceva care mia pus destule piedice morale si psihologice si inca continue sa o faca, dar ..., este si fie, poate altfel eram sa fiu si alt om dar nu sunt. Ma-m decis ce vreau sao aproape mam decis, insa imi vine greu a obtine din frica de-a pierde si acel mic nimic care aproape ca nui.Pentru mine e ca o saritura in prapastie o aruncatura in nestire unde ti se pierde pamintul de sub picoare cazind la ghici ca jos va fi alt mal sau doar stinci ascutite. Dur mod de autocritica, insa asta e. Si mai e inca ceva, e un barier prin care trec acele impulsuri ferbinti in piept si singe dar care la care inca nu am gasit poarta si nici nu m-am invatat al sari. Poate de aici apare starea asta euforica. Deci am ajuns, anume aici ma aflu, nu in acest loc dar in aceasta stare, placuta sau nu ramine de vazut dar una e sigur - este nevoie de schimbari ...
luni, 14 februarie 2011
marți, 1 februarie 2011
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)